Vin la Brasov – Festival de Vin – Brasov

Primăvara e modul în care natura ne spune: „Să înceapă petrecerea!”

Și cum o petrecere este cu adevărat o petrecere dacă sunt prezente și cele mai premiate vinuri salvează perioada următoarei ediții a festivalului VIN LA BRASOV... 8 - 10 martie!

< O nouă ediție cu cele mai bune vinuri. 3 zile. 40 de crame. peste 500 de vinuri premium.

De aceasta dată, evenimentul va avea loc la Casa Armatei, locație aflată în centrul vechi al Brașovului ce va permite accesul ușor brașovenilor, dar și turiștilor.

Programul va fi completat de petrecerea pregatită cu ocazia zilei de 8 Martie, petrecere care va avea loc tot la Casa Armatei, cu un line-up de excepție ( urmează sa revenim cu informații).

Petrecerea are o capacitate de aproximativ 800 de persoane.

Față de edițiile anterioare, am implementat o nouă metodă de plată, care presupune perceperea unei taxe de participare de 30 lei/persoană.

Odată cu achitarea taxei, persoana va primi 6 vouchere pe care le poate folosi la standurile cramelor (crama primește voucher-ul și astfel poate să înceapă degustarea ). Evident, după epuizarea vouchere-lor, clienții au posibilitatea să își achiziționeze altele. Prin această modalitate, vom încerca să diminuăm taxele târgului, prevenind astfel consumul în exces.

Dorim să menționăm că magazinul cu vin de vânzare va fi organizat la intrare.

Sus paharul și buna dispoziție!

Perioada: 8 - 10 Martie 2019

Locatie: Cercul Militare (Casa Armatei) – Brasov

Taxa de participare: 30 lei / persoana