O zi la Vinarte! Cu mult Soare, Bolovani, Sirene si ... serenitate

DAN MICUDA - www.provin.ro

Ahhh... nimic nu este mai revigorant (chiar si la 35 de grade) pentu un iubitor de vin decat o vizita la crama. Cu tot ce presupune aceasta: vinuri, degustari din baric si tot tacamul. Iar cand crama se numeste Vinarte, placerea este dubla. De ce? Pentru ca Vinarte e un nume greu in peisajul autohton, si care are intotdeauna ceva interesant de spus si etalat.

Asa ca iata-ma gonind prin rapele, gropile, ravenele, crevasele si decopertarile drumului judetean DN 67B Pitesti-Dragasani spre crama de la Bolovanu. Un fel de “drum al oaselor”…de masina. Adica al bratelor, bieletelor, bucselor, casetelor de directie si caruia producatorii de piese auto si service-urile ar trebui sa ii inalte un monument tinand cont de cati clienti le-a adus.

Prin urmare, prima recomandare a postarii de fata, pana sa trecem la vinuri, este una din categoria logistica-transport: Daca va duceti la Dragasani, cu masina personala, alegeti varianta Slatina. Masina, spatele, stomacul si capul va vor multumi, chiar daca veti pierde un pic mai mult timp pe drum.

Ajunsi la crama bine ametiti si fezandati de “sicanele” drumului, a urmat vizita regulamentara in vie, unde ne-au fost expuse primele etape ale producerii celor doua vinuri specifice cramei: Castel Bolovanu si celebrul sau frate mai mare, Soare. Adica selectii peste selectii, de parcele, struguri, clone, terase, tratamente, taieri, etc. Toate pentru a ajunge la un produs final cat mai bun si relevant pentru zona. Am aflat ca de cativa ani se tot fac replantari, majoritatea cu Cabernet Sauvignon, dar si cate o parcela cu Merlot si Cabernet Franc, care vor putea fi folosite la nevoie pentru a pastra si imbogati stilul vinului de top, Soare.

Apoi am virat catre crama, unde oenologul Vinarte, d-nul Iustin Urucu, a preluat povestea din vie si ne-a prezentat pe scurt procesul de vinificare. Coordonatele cred ca le intuiti deja si sunt specifice oricarui producator care urmareste in primul rand calitatea: selectie stricta, interventie minima, baricuri neagresive, etc. Am inteles chiar ca se cumpara baricuri deja folosite 2-3 ani pentru a se evita un caracter de “lemn” foarte pronuntat. Chestie de laudat pe la noi, unde majoritatea “machiaza” vinurile la greu cu stejar cat mai nou si cat mai ars. Dar Vinarte nu are nevoie, are un stil propriu, bine definit, asezat si deja acolo, si, exact ca la o doamna stilata, machiajul strident mai mult strica. De aceea este aplicat cat mai discret cu putinta.

Intr-un final, ne-am asezat la masa si la degustat. Si au venit vinuri, platouri (de a caror asociere cu vinurile s-a ocupat cu competenta somelierul casei), intrerupte de un scurt intermezzo de coborare in crama pentru a lua cunostinta cu licorile care ‘dorm’ in baricuri. Dar sa o luam pe indelete cu vinurile:

1. Cuvee D’Excellence Sauvignon Blanc 2012. Un vin Bun, intr-un stil mai asezat, fara aciditatea aceea usor agresiva si vertebrala pe care o caut eu la un Sauvignon Blanc. Dar desi nu am gasit-o, nu pot spune ca vinul nu mi-a placut. Este o interpretare interesanta, cu un nas in impresii verzi si usor minerale, plus aciditatea mai asezata, citrica, altoita pe un corp pronuntat, catifelat si zemos, in care parca se simt fructele coapte (piersici, caise, etc). Echilibru foarte corect realizat; un Sauvignon versatil care merge foarte bine si la gastronomia mai grea, la care indeobste variantele mai light si acide dau gres.

2. Nedeea 2011, cupaj de soiuri romanesti: Negru de Dragasani, Feteasca Neagra si Novac. Il mai vazusem o data la Targul International de Vinuri ‘Goodwine’. Intre timp s-a mai ‘asezat’ si cei trei ‘frati’ au inceput sa se inteleaga mai bine. Un nas cu tuse de Feteasca Neagra, prune uscate, afumate, gemuri diverse si nuante usor vegetale de urzici si ierburi uscate. Impresiile de baric invoca note de piper, ciocolata neagra si vanilie. Pe palatin are corpul, rotunjimea si cremozitatea Negrului de Dragasani, cu fruct copt concentrat, gemos si final cu aciditate usor evidenta (Novac-ul?) si tanini prezenti. Postgust usor cald, cu gemuri de fructe si coaja de paine arsa. Per ansamblu un vin Bun, abordabil, baubil, prietenos, care ar putea evolua in ceva interesant daca cele trei soiuri vor decide la un moment dat sa se inteleaga si mai bine.

3. Soare 2007, “nava amiral” a flotei Vinarte pe partea de Cabernet Sauvignon. Un vin auster, sobru, de un visiniu intens si un ‘nas’ elegant, usor volatil, care invoca tuse de fructe negre, visinata, rom si fructe confiate (curmale, stafide). Baric excelent integrat, cu ciocolata neagra, vanilie, un strop de piper si ceva pielarie si tabac in fundal. Pe palatin se simte direct, sever, fara mult fruct, dar cu o aciditate si tanini care ii confera o structura evidenta, rigida. Un vin Foarte Bun, de o eleganta retinuta, dar ferma, aproape militara, intr-un stil unic pe la noi. “Old school”. Sunt curios cum evolueaza la aerare lenta si indelungata…

4. Prince Matei 2009. Fratele lui Soare obtinut din Merlot (si un strop de 10% CS) pe Dealu Mare. Un vin devenit emblematic in peisajul autohton mai ales prin capacitatea producatorului de a pune la bataie verticale decente, in adevaratul inteles al cuvantului, cu vinuri incepand inca din 1998. Pentru un producator dintr-o tara cu traditie viticola, chestia asta ar putea starni un zambet compatimitor in coltul gurii, dar in cazul Romaniei este o performanta greu de egalat deocamdata. Este total reversul medaliei ca stil si exprimare fata de Soare: moale, catifelat, ultraconcentrat, cu o rezerva de evolutie in pahar si la sticla impresionanta. Nas de fructe coapte, magiunuri de prune usor afumate, fructe confiate si impresii de baric (vanilie, cacao, mosc, ierburi si esente aromatice) bine integrate. Corpolent, carnos, dens, onctuos aproape mestecabil pe palatin. Tuse gustative de gemuri de fructe, dar cu o vinozitate bine pastrata, probabil si datorita aciditatii corect aspectate. Vinul nu pare atat de greu si obositor ca cele din Lumea Noua, iar nivelul de 14,5% este excelent integrat. Taninii fermi, usor duri si “grippy” pe final, ii asigura o parte din coloana vertebrala precum si un potential de invechire redutabil. “Printul” e o adevarata bestie de vin care te poate dobora cu usurinta daca uiti de nivelul alcoolului si te lasi prada placerii hedonice si catifelarii inselatoare pe care le etaleaza. Foarte Bun spre Excelent, la limita celor 90 de puncte, cu potential real sa le depaseasca in evolutia viitoare la sticla.

5. Sirena Dunarii 2001. Adica “La piece de resistance”... mai ales ca a venit asociat cu un Foie Gras delicios si o dulceata de struguri medaliata, DOC Starmina. Un vin pe care greu il poti descrie in cuvinte, decadent, cu note olfactive concentrate, de miere, ceara, fructe confiate si tincturi de flori. Aciditate impresionanta care nu lasa cele 270g zahar residual sa transforme vinul in ceva cleios si “clumsy”. In pofida restului de zahar, vinului chiar i se poate atribui caracteristica de prospetime, in stilul sau. Final lung, evolutiv, cu impresii deloc obositoare de martipan si crema de zahar ars, din aceea usor amaruie. Excelent !

Cam asta a fost scurta aventura la Vinarte.

Impresia de ansamblu este una de evolutie lenta, constanta, de acumulare treptata, fara salturi si experimente inutile. Vinurile de top de la Vinarte au deja in spate o istorie solida pentru piata autohtona, care le legitimeaza si care le-a conferit (si confirmat...) un stil. Iar de aici se poate construi incet, sigur, cu atentie si dedicatie. Ceea ce cred ca se intampla la ora actuala.

Este curios ca pe tot parcursul vizitei, al degustarii vinurilor, al prezentarilor si interactiunii cu oamenii de la crama, am resimtit o impresie generala de siguranta, normalitate, liniste si ... serenitate. Tipica celor care au trecut prin multe recolte, au construit deja o baza solida si stiu ce au de facut mai departe.

Chestie destul de rara prin agitatul peisaj oenologic autohoton…

Cu WSET 3, cu mii de vinuri degustate şi evaluate şi cu sute de scrieri pe blog-ul personal sau pe reţelele de socializare, Dan Micuda este, aşa cum îi place să se autointituleze, “Blogger de vin. Şi atât !” Şi consideră că “vinul este o permanentă aventură într-un univers mutant şi în continuă schimbare, a cărui paradigmă se schimbă de la an la an şi de la producător la producător”.