Cramele din Nord-Vest – Partea 1: Salaj

21.05.2018, Rino Pinto – colaborator “Respect Pentru Vinul Romanesc” – CrameRomanesti.ro

Imi propusesem de ceva timp sa mai ’dau o tura’ pe la producatorii (putin...) mai mari din zona de Nord-Vest a Romanicii noastre cu scopul (sperat) de a vedea ce-si-cum s-a mai progresat. In plus, vroiam sa vad care dintre crame ofera conditii cel putin decente de vizitare si degustare, data fiind intentia noastra, a celor care lucram la proiectul R.P.V.R.-CrameRomanesti.ro, de a lansa, cat de curant, si componenta de turism oenologic. Cum prima tentativa (cea din toamna lui 2017) s-a soldat cu un esec, din varii motive, mai mult sau mai putin obiective, ’preumblarea’ am reusit-o abia in primavara acestui an, chiar in ziua de Sf. Gheorghe (pe 23 Aprilie).

Mai trecusem pe la doua crame, si nu cu mult timp in urma, dar de data aceasta vroiam sa incerc sa le vad pe toate in aceeasi zi, pentru a putea face (la cald, cum se zice) eventualele comparatii.

Am luat-o la picior (a se citi ’la pedala’) inca de pe la 8 dimineata, in ideea in care aveam sa facem aproape 300 km. Iar daca aduni la perioada petrecuta pe drum si timpul efectiv alocat vizitelor... Si, da : am avut si sofer ! In definitiv, nu se cade sa mergi in vizita la un producator de vin (chiar vizita de documentare fiind) singur. La volan...

Am inceput cu cramele salajene, in ideea ca erau cele mai apropiate...

Podgoria Silvania (SJ)

Producatorul din Simleu Silvaniei a scos pe piata spumante inca de acum ... 40 de ani. Licoarea atat de la moda azi (ca si atunci) este produsa dupa metoda traditionala, „champenoise”, stil de vinificatie care are ca principala caracteristica fermentarea in sticla. Am gasit acolo un amestec eterogen de nou si vechi, cladiri ’ceausiste’ si ....birouri noi, ’corporatiste’, beciuri incremenite in timp (la propriu si la figurat) dar si echipamente de vinificatie noi, magazin de prezentare de prin anii ’90, dar cu spumante de calitate imbuteliate in sticle ’de catifea’... In fine, intelegeti ideea ! Din discutiile purtate cu tehnologii dar si cu administratorul cramei, dl. Delian Dregan, ne-am dat seama ca „se vrea” si mai ales ca „se poate”. Doar ca se pare ca „mostenirea trecutului” (actualii proprietari preluand afacerea doar de 3-4 ani) e, si aici, cam grea. Si forta de inertie la fel!

Pe partea de turism lucrurile stau cam asa: se pot organiza vizite la crama, cu programare. Programul contine vizitarea beciurilor subterane (in total sunt undeva la 3,5 km, dar nu peste tot se ajunge), a capacitatilor de productie, a viilor. Se pot degusta vinurile linistite, spumantele, cu (indicat !) sau fara gustari reci asociate. Merita mers, poate chiar acum, repede, cat se mai pot vedea diferentele intre ’ce a fost’ si... viitor.

Pont: sa aveti la voi, cand mergeti in vizita, si haine mai groase, chiar in mijlocul verii ! In beciuri temperatura ’se plimba’ mai tot timpul intre 10 si 12 grade...

Informatii despre ei gasiti aici

Fort Silvan (SJ)

A doua oprire a fost la ’cetatea’ Fort Silvan. Cetate... la propriu ! Fatada cramei, mai ales vazuta de la departare, aduce aminte de zidurile de aparare ale cetatilor de odinioara. Ca sa ajungi chiar la crama trebuie sa stii un mic amanunt (de care noi habar n-aveam, drept pentru care am nimerit intrarea abia dintr-a treia incercare): accesul se face prin curtea pensiunii, pe aleea din stanga ei (privita din fata).

Daca tot am amintit de pensiune, e bine de mentionat ca (spre lauda lor!) Fort Silvan e cam singurul producator din NV care are capacitati corespunzatoare de cazare. Denumita „Kensilvanum”, pensiunea are undeva spre 30 de locuri de cazare, un restaurant cu o capacitate de 200 de locuri, vinoteca, parcare spatioasa ... ce mai, conditii cu adevarat multumitoare pentru un ’oenoturist’ care se respecta. Inca un lucru de care trebuie tinut cont este ca e aproape imposibil de gasit locuri de cazare pe weekend... Deci, daca intentionati sa ramaneti peste noapte, dupa o degustare mai ’lunga’, incercati sa o faceti in timpul saptamanii ;)

Laszlo Veiszenbacher e vinificator, administrator de crama, manager de vanzari ... chiar si diriginte de santier (ca sunt in plin proces de extindere si reamenajare a cramei). Si culmea, desi e foarte bun la facut vinuri, se pricepe din plin si la celelalte... Sigur, in timp, e de preferat sa ramana doar pe partea de vinificatie, ca are omul si familie. Dar asa e la noi, daca te pricepi la toate...faci de toate.

Pe partea de vinuri, ca (aproape...) in cazul tuturor producatorilor, va recomand sa le incercati pe toate. Sa nu ratati insa, orice ar fi, Muscat Ottonel si Traminer, pe albe, si Merlot-ul, la rosii. Nu e deloc rau nici Rose-ul (vinificat din Cadarca, o rara-avis pe la ...noi!).

Pont: rezervati-va, pentru o degustare completa, ca la carte, cu vizitarea viei si a capacitatilor de productie, etc... undeva cam pe la 3-4 ore !

Informatii despre ei gasiti aici

Crama Carastelec (SJ)

La Carastelec a inceput productia de spumante. Este, practic, singura crama din tara unde se fac vinuri efervescente-petiante, investitia fiind gandita si orientata in special in ideea de a produce, in primul rand, vinuri spumante de calitate, prin metoda traditionala (folosita in Champagne). Si primele rezultate sunt foarte incurajatoare: Aur la I.W.C. Bucuresti 2017 si (mai ales) doua medalii de Argint (pentru Blanc de Blancs si pentru Brut Rose) la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de spumante din lume !

Si pe vinuri linistite stau bine, avand in Sophia (un Chardonnay baricat) si mai ales in Benedict (Pinot Noir) reprezentanti care pot sta linistiti la masa cu vinuri mari, internationale.

Pe partea de ’industrie a ospitalitatii’ (a.k.a. turism oenologic, in scrierea de fata) ... este loc de mai bine. Este necesar un panou indicator in fata cramei, altfel se vor auzi tot mai des expresii de genul „dom’le, am trecut de 10 ori pe langa o cladire frumoasa, dar n-am gasit crama ! Unde era crama ?!”. Si, poate, o deschidere putin mai mare fata de vizitatori (in special cei ajunsi ’pe cont propriu’). Tin minte povestea unui amic din Carei, care, ajuns la o crama din Dealu Mare (Lacerta) insotit doar de ’consoarta’, fara programare, a fost invitat la un tur profesionist al cramei precum si la o mica degustare, prin simplul fapt ca gazdele au fost incantate de ideea ca omul facuse sute de kilometri pana acolo...

Si pe ’marketing’ se mai poate lucra, tocmai pentru ca ei chiar au ce vinde. Si aici fac o mica paranteza: mai exista un producator de vinuri (mic, ce-i drept, dar cu vinuri bune spre foarte bune) in Dragasani, a carui conceptie de marketing pare a fi „Noi avem vinuri adevarate, care se vand singure. N-avem noi nevoie de ’imagine’... la ce!? Sa ne cunoasca tot amarasteanul ?!”. O fi adevarat, ce-i drept, la momentul actual. Dar la ce vine ’din spate’ in materie de vinuri si la noi ... viitorul nu cred sa sune la fel de bine. Si ar fi pacat, mai ales pentru Oliver, oenologul-proprietar care chiar se pricepe sa faca vinuri !

Acum, sa nu ma intelegeti gresit: ce se intampla la Carastelec nu e rau. Deloc! Doar ca se pot face (si ar fi pacat sa nu se reuseasca...) imbunatatiri. Nu sunt costisitoare si pot da rezultate imediate!

Pont: coordonatele GPS se vor dovedi foarte folositoare in cazul unei eventuale vizite. La fel si programarea vizitei si stabilirea programului... din timp. Ideal ar fi sa mergeti in mod organizat, ’cu grupul’ cum s-ar zice. Informatii despre ei gasiti [aici]

Vom continua in partea a 2-a cu producatorii satmareni...